Citeam ”În fiecare limbă sunt alţi ochi” de Hertha Muller.

Și am realizat că fetișismul meu povestește despre ființa mea spirituală: obsesia ce-o am pentru aparatele de fotografiat vechi se leagă atât de pasiunea pentru mecanică cât și pentru că obiectele povestesc despre foştii lor stăpâni, împrumută fiinţa lor spirituală, ba mai mult, e tot ce a mai rămas din amintirea lor.

Uimitoare, în mintea mea, e o altă descoperire:

Ai nevoie să-ți depașești cuvintele pentru a putea deveni creator de idei. Adică, nici măcar cele mai luminate minți nu-și pot verbaliza întru-totul ideile!

Și probabil așa e cel mai bine. Ce ar însemna să putem exprima cu ușurință gândurile ce ne apasă? Am fi tentați să ne povestim toate secretele, și unicitatea noastră s-ar pierde.

Cineva îmi spunea că ”între bărbați este o lege: legea tăcerii”. Dacă ai un gând, un plan ce îl doreşti pune în practică, nu-l spune nimănui. Odată spus, gândul își pierde energia; odată verbalizată, ideea nu mai are puterea de a se vedea pusă în operă.

În paranteză fie spus, ferita-sfântul să-i zici cuiva gândurile tale: patru ochi văd mai bine decât doi ochi pericolele, impedimentele și inutilitatea noii idei.

D, 14.02.2010

Octav Mândru